Pavilionul Romaniei la Milano Expo 2015 – Romania arata inca odata ca acolo unde nu e vointa, nimic nu iese bine

Am sa incep prin a spune ca eram plina de sperante pentru pavilionul Romaniei.

Imi spuneam ca asta este ocazia de care aveam nevoie pentru a arata ca se poate sa fim profesionisti si sa ne prezentam cum trebuie tara. Ma gandeam ca poate cei care ne criticau prezenta pe la targurile de turism din lume sunt putin rautaciosi, dar astazi eu voi fi cea care critica.

Pavilionul in sine mi s-a parut superb, mai ales ideea casei traditionale la etaj! Deci un punct important este totusi atins: atragerea vizitatorului.

WP_20150627_132

Numai ca lucrurile se strica imediat ce incerci sa intri: acolo te intampina niste domnisoare care vor sa reguleze fluxul de persoane (lasau sa intre cam 30 odata), asa ca unii ori asteapta, ori pleaca mai departe. Avand in vedere ca interiorul este amenajat in cerc, si ca sambata era aproape GOL (adica nu aveai ce vedea inauntru) chiar nu am inteles de ce s-au decis sa faca lumea sa astepte, pentru ca se mergea destul de repede.

Ca sa revin la domnisoare, acestea erau imbracate in niste costume care se voiau traditionale dar nu aveau mai nimic de-a face cu costumul romanesc, dupa parerea mea. In schimb, erau foarte politicoase si vorbeau bine italiana.

In sfarsit, trecem de ele si pe ce ne pica ochii: pe niste costume oribile „de inspiratie traditionala”. Nu stiu cine le-a creat, si va las pe voi sa spuneti cat de „romanesti” sunt, pe mine personal nu m-au inspirat cu nimic.

WP_20150627_140 WP_20150627_141

Ne continuam drumul si ne uitam la imaginile de pe ecranele imense: acestea reprezinta biodiversitatea, adica flora si fauna Romaniei. Ce ne-a frapat in schimb este ca nu exista nicio explicatie, nicio persoana sa-ti vorbeasca despre Romania, niciun panou care sa-ti explice a minima, orice, ceva, orice ar fi, despre Romania.

In fine, ne spunem asta este, mergem mai departe, si pe peretele pavilionului (partea din spate) dam de prezentarea produselor Hofigal. Ar fi fost ok, pentru ca sunt produse naturale si de calitate, daca domnul care se ocupa de stand nu ar fi stat cu nasul in telefonul mobil. Cum alte tari vindeau produse, ma gandeam ca am fi putut-o face si noi. Dar in fine, nu asta conta cel mai mult.

Ne plimbam in continuare de-a lungul ecranelor si mai dam de niste persoane care par a se ocupa de organizare, dar care bineinteles nu baga in seama vizitatorii.

Iesim, si urcam la restaurant. Nu putem sa nu remarcam faptul ca nu avem voie sa luam liftul pentru a urca: niciun semn legat de persoanele cu mobilitate redusa, pur si simplu nu il putem utiliza.

Sus, plante in jurul casutei, ceea ce este foarte dragut. Ne plimbam pe terasa, dupa care intram, curiosi de meniurile propuse. Dam de niste propuneri pe coli A4, simple, scrise in alb si negru. Niste poze frumoase agatate in jurul restaurantului ar fi fost mult mai ok, si cred ca ar fi impins mai mult oamenii sa comande ceva, dar ne decidem sa luam decat bere.

Stand sa bem berea, avem timp sa observam putin ce se intampla in restaurant: trei chelnerite care fac ce pot, organizatorii care sunt cand jos, cand sus, pentru ca se tot plimba cu liftul pe care vizitatorii nu au dreptul sa-l utilizeze, etc, etc.

La etaj era mentionat totusi ca liftul era pentru persoanele cu dizabilitati. La toaleta…scris in trei limbi sa aruncam hartia la cos, dintre care in doua gresit (engleza si franceza).

La un moment dat mai ramane o singura chelnerita care nu se poate ocupa de toata lumea, asa ca oamenii fie pleaca sa bea si sa manance in alta parte, fie asteapta vreo 15 minute…

Ca sa nu fiu critica pana la capat, iata cateva idei (simple si personale), cu care puteti fi de acord sau nu(se aude la organizatori?):  

Aduceti niste costume traditionale adevarate.

Faceti niste poze cu feluri de mancare si cu numele pe ele – cand vizitatorul intra nu vede imediat ecranele agatate mult prea sus.

Interactionati cu vizitatorii!!

Cum tema era hranirea Planetei, poate o istorie a Romaniei legata de faptul ca avem traditie in cresterea animalelor si producerea cerealelor (granarul Europei va spune ceva?!?) ar fi fost utila?

Concluzia mea ca si romanca si vizitatoare:

  1. Romania nu are nimic de spus, in schimb stie sa filmeze bine flora, fauna si mancarea (pe televizoarele de la etaj rulau non stop videouri cu mancare).
  1. Romania nu are persoane cu studii superioare in staff: ma intreb daca cei de acolo au facut vreo scoala de Marketing sau Comunicare, pentru ca sincer, daca pe mine ca si romanca pavilionul nu m-a inspirat, nu stiu cum a reusit sa-i inspire pe ceilalti. Ma simt obligata sa revin asupra prezentarii neingrijite a meniului si a faptului ca nu suntem in stare sa ne interesam daca un text scurt este scris bine sau nu in trei limbi straine.
  1. In toata presa am vazut numai articole legate de „simplitatea” pe care au dorit sa o transmita organizatorii, dar poate ca ei au ales sa faca asta pentru ca nu stiau exact despre ce sa vorbeasca, daca la un moment dat cineva ar fi trebuit sa o faca??
  1. Am cautat si am gasit un singur articol negativ (in afara de comentariile de pe facebook) cu privire la pavilionul Romaniei (http://www.aktual24.ro/iar-ne-am-facut-de-ras-pavilionul-romaniei-la-expo-milano-2015-este-o-rusine/), poate pentru ca restul au fost platiti sa scrie pozitiv??

Inchei tot plina de speranta – mai sunt 4 luni pana la inchiderea expozitiei, asa ca mai exista sanse de ameliorare a pavilionului, daca exista si vointa, bineinteles.

P.S.

Avand in vedere tema Expozitiei, noi ne-am axat pe tot ce este dezvoltare durabila, astfel ca standurile care ne-au placut sunt urmatoarele: Olanda, Argentina, Ungaria, Gabon, Moldova, toate prezentarile ONU, Slow Food, Zonele Aride, Ciocolata si Cafeaua, Parcul Biodiversitatii, New Holland (chiar daca nu sunt convinsa ca tractoarele lor sunt atat de sustenabile pe cat spun ei).

Alte standuri interesante: Belarus, Iran, Egipt, Sudan, Vietnam…

Ce ne-a displacut total era ca McDonalds si Coca Cola erau prezenti.

Daca vreti sa vedeti tot, va trebuie trei zile.

Am vazut si Allavita, spectacolul organizat de Cirque du Soleil special pentru expozitie, si am ramas placut impresionati, desi a durat decat o ora (in general dureaza aproape 2h).

Puteti gasi mai multe fotografii aici.

Iulia

photo credits: personal archive

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s